miercuri, 15 ianuarie 2014

Asociația Filantropică „Sf. Ier. Luca”

Asociaţia Filantropică „Sf. Ier. Luca” este o asociaţie non-guvernamentală, nonprofit, independentă, cu beneficiu public, înființată la 05 Decembrie 2013 și are ca scop identificarea și ajutorarea copiilor cu probleme de sănătate și a celor cu malformații, copiilor străzii, a celor din centrele de plasament, identificarea și sprijinirea copiilor maltratați de părinți sau a celor abuzați fizic și/sau psihic, recuperarea copiilor neadaptați și a celor cu dizabilități; integrarea acestora în standardele unei societăți civilizate, precum și ajutorarea familiilor nevoiașe.
Asociatia Filantropica „Sf. Ier. Luca” organizeaza pelerinaje la locurile sfinte, in colaborare cu Centrul de Pelerinaj "Emaus" al Mitropoliei Basarabiei.

Obiectivele asociației:
1. Colectarea de fonduri din donații, sponsorizări sau orice formă de susținere economică legală de la persoane fizice sau juridice române sau străine, ce urmează a fi folosite în scopul realizării obiectivelor;
2. Derularea de activități promoționale în vederea susținerii sponsorizărilor;
3. Promovarea și susținerea materială a tinerelor talente și a copiilor supradotați proveniți din centre de plasament sau din familii nevoiașe.
4. Găsirea căilor optime de colaborare cu rețeaua unităților sanitare de stat și private în vederea soluționării și rezolvării cazurilor dificile;
5. Editarea de cărți, reviste, broșuri, filme documentare sau informative și orice alte feluri de publicații pe orice suport inclusiv magnetic sau digital.
6. Organizarea de pelerinaje și excursii în țară sau străinătate.
7. Direcționarea și redirecționarea de sponsorizări și donații către fundații, centre de plasament, cămine, școli, instituții, familii sărace, care aparțin comunității ortodoxe.
8. Colaborarea pe toate planurile cu persoane fizice sau juridice, centre culturale sau educaționale române sau străine dispuse să susțină acțiunile și programele asociației în vederea realizării obiectivelor propuse, cu respectarea legilor în vigoare.
9. Construirea, închirierea sau folosirea cu titlu gratuit a unor spații locative în vederea realizării scopului asociației.
10. Prezentarea susținută prin Internet și orice alte mijloace de comunicare în masă și publicitate a activităților asociației.
11. Inițierea și încheierea unor parteneriate public-privat, cu alte asociații și organizații neguvernamentale, cu administrațiile publice locale, facilitarea schimburilor de experiență între membrii asociației cu membrii altor organizații similare precum și cu persoane fizice și juridice care doresc și pot contribui la atingerea scopului asociației.
12. Mediatizarea prin editarea de publicații, prin realizarea unor emisiuni radio și de televiziune în scopul aducerii la cunoștința publică a acțiunilor și programelor asociației, în condițiile legii.
13. Desfășurarea unor activități economice cu scopul susținerii financiare a activităților asociației, în condițiile legii.

Membrii Asociaţiei Filantropice „Sf. Ier. Luca”:
Preşedinte: Pr. DIACON MARIN OSOIANU, Tel: 0744848704, marinosoianu@yahoo.com
Vicepreşedinte: LORENA-DINA OSOIANU, Tel: 0754466057, lorena_dina_10@yahoo.com
Secretar general: FLORENTINA MUNTEANU,Tel: 0746027325, munteanuflorentina46@yahoo.com